Skip to main content

„Verde” pentru Start-Up Nation 2024

A fost adoptată ordonanța pentru implementarea programului. Cum se va derula

E oficial: cea de-a patra ediție a „Start-Up Nation” poate începe, după ce, pe 8 august, a fost adoptată Ordonanța pentru aprobarea și implementarea acestui program. Ediția 2024 are un buget de aproximativ 450 de milioane de euro, asigurat din fonduri externe nerambursabile prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, a anunțat Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

„Verde” pentru Start-Up Nation 2024

Valoarea alocației financiare nerambursabile prin Start Up Nation 2024 va fi de maximum 250.000 de lei și acoperă până la 90% din valoarea cheltuielilor eligibile. Cei care depun proiecte au obligația de a crea minimum două locuri de muncă, iar cursurile de pregătire antreprenorială devin o condiție de eligibilitate.  

Start Up Nation 2024 va avea doi piloni. 

Pilonul I – „Activarea potențialului antreprenorial al tinerilor” se adresează persoanelor sub 30 de ani și areun buget în valoare de 295.750.000 de euro. Acești bani vor asigura accesul la cursuri de formare, în scopul dobândirii de competențe antreprenoriale, pentru aproximativ 25.000 de tineri. Conform autorităților, minimum 10% din locuri vor fi destinate persoanelor ce aparțin minorității rome.

Pilonul II – „Sprijin pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul persoanelor din grupul țintă” vizează formarea competențelor antreprenoriale pentru 4.600 de persoane care au domiciliul în regiunile mai puțin dezvoltate ale țării și este susținut de un buget 150.435.295 de euro. Pot accesa fonduri cei între 30 și 35 de ani, precum și candidați care au statut de persoană inactivă (în căutarea unui loc de muncă, șomer, șomer de lungă durată) sau de persoană dezavantajată pe piața muncii, fără ca în cazul lor să fie impusă o limită de vârstă.

Programul se va desfășura în două etape: 

  • cea de selecție a furnizorilor de formare profesională pentru constituirea și instruirea antreprenorială a grupului țință 
  • înscrierea la finanțare a întreprinderilor înființate de către absolvenții primei etape.

Potrivit prevederilor ordonanței, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului va elabora și aproba procedura de implementare a programului.

Ordonanța privind aprobarea și implementarea Programului pentru stimularea întreprinderilor mici și mijlocii „START UP NATION – ROMÂNIA“ ediția 2024 – poate fi consultată AICI

 Oferta Suntec pentru proiectele finanțate prin Start Up Nation 2024

Următorul pas pe care trebuie să-l facă antreprenorii după obținerea finanțării prin programul Start Up Nation 2024 este să identifice și să achiziționeze echipamentele necesare. Or, acesta este un proces deseori complicat, piața fiind mereu în schimbare – la fel și prețurile -, ceea ce se poate traduce în pierderi de timp și de bani pentru persoanele care nu au experiență în acest domeniu.

De aceea, Suntec vine cu o ofertă de servicii complete, personalizate și integrate pentru procesul de achiziție a echipamentelor.

Specialiștii noștri acordă consultanță specializată și încep cu analiza cerințelor proiectului finanțat prin Start Up Nation 2024, oferind recomandări pentru echipamentele necesare.

Clienții Suntec beneficiază de soluții complete pentru întregul proces de achiziție. Sunt identificate cerințele proiectului, sunt evaluați furnizorii, iar profesioniștii noștri negociază cu aceștia prețurile. De asemenea, Suntec se ocupă și de livrarea și instalarea echipamentelor care se remarcă prin calitate, durabilitate și efiociență energetică.

De menționat că, prin colaborarea cu Suntec, este asigurat accesul la producători și furnizori de încredere, atât din țară, cât și din străinătate, care se regăsesc în portofoliul nostru.

Află mai multe informații și detalii despre soluțiile de digitalizare pentru companii oferite de Suntec!